Miercuri seara, de la ora 19, într-o atmosferă prea intimă ce s-a contopit cu imensa sală a Palatului Culturii, a fost concert de muzică contemporană. Spun intimă pentru că n-am numărat mai mult de 100 ascultători. Scena a fost transformată într-un suport de instrumente de percuţie. În mijlocul lor, maestrul Mircea Ardeleanu, percuţionistul clujean ce a ajuns să predea muzică în Asia sau America de Nord şi de Sud. Cei prezenţi au ascultat timp de o oră sau poate două – căci timpul îşi pierduse valoarea – adaptări după compoziţii semnate de Michael Roth, Peter Szegho, Urs Peter Schneider, Horaţiu Rădulescu şi Karheinz Stockhausen ce-au vibrat printre sunete de instrumente de percuţie foarte mici, bongosuri, cinele, pahare, farfurii, boluri de sticlă sau obiecte casnice din alamă, xilofon ori vibrafon. Nu aveai ce înţelege însă trebuia să ştii cum să asculţi. Liniştea din sală a relevat respectul publicului pentru artist şi mai ales pentru sunetul pur, învârtit în mii de feluri. Am vrut să scriu că a meritat toţi banii însă concertul a fost gratis.
Miercuri seara, de la ora 19, într-o atmosferă prea intimă ce s-a contopit cu imensa sală a Palatului Culturii, a fost concert de muzică contemporană. Spun intimă pentru că n-am numărat mai mult de 100 ascultători. Scena a fost transformată într-un suport de instrumente de percuţie. În mijlocul lor, maestrul Mircea Ardeleanu, percuţionistul clujean ce a ajuns să predea muzică în Asia sau America de Nord şi de Sud. Cei prezenţi au ascultat timp de o oră sau poate două – căci timpul îşi pierduse valoarea – adaptări după compoziţii semnate de Michael Roth, Peter Szegho, Urs Peter Schneider, Horaţiu Rădulescu şi Karheinz Stockhausen ce-au vibrat printre sunete de instrumente de percuţie foarte mici, bongosuri, cinele, pahare, farfurii, boluri de sticlă sau obiecte casnice din alamă, xilofon ori vibrafon. Nu aveai ce în