Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretar de stat, acuzat că i-ar fi interzis unui lider sindical să vorbească

Publicat in Cotidianul, joi 17 martie 2011 ·

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţine că secretarul de stat Oana Badea i-a interzis liderului FSLI Dolj, Constantin Rada, să vorbească la prima dezbatere pe marginea metodologiilor privind aplicarea Legii Educaţiei Naţionale, organizată la Craiova de Ministerul Educaţiei.

Constantin Rada, liderul FSLI Dolj, a vrut să ia cuvântul la o dezbatere care se desfăşura la Craiova, însă Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, i-ar fi interzis acest lucru.

"Dezbaterea a avut loc miercuri la Sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, iar secretarul de stat Oana Badea nu i-a permis liderului de sindicat să îşi spună punctul de vedere privind tematica abordată. La această dezbatere au participat cadre didactice din judeţ", afirmă sindicaliştii, în opinia cărora comportamentul secretarului de stat încalcă dreptul la liberă exprimare, prevăzut de Constituţie.

Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, explică incidentul de la Craiova şi prin faptul că ar fi vorba despre "un alt demers făcut de Ministerul Educaţiei prin care se doreşte distrugerea sindicatelor".

"În aceste condiţii, în care unui cadru didactic, lider de sindicat, nu i se permite la o dezbatere publică, într-o instituţie publică, să îşi exprime punctul de vedere, nu mai putem vorbi de România ca despre un stat de drept, ci despre un regim dictatorial", consideră Hăncescu.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi liderul FSLI Dolj, Constantin Rada, au fost implicaţi, anul trecut, într-o dispută publică pe marginea înlocuirii cadrelor didactice din comisiile pentru bacalaureat care anunţaseră că intră în grevă. Demnitarul i-a transmis atunci lui Rada "să-şi bage minţile în cap" şi să remarce ajutând la organizarea bacalaureatului. Liderul sindical i-a replicat lui Funeriu prin "să-şi bage el minţile în cap", subliniind că ministrul încalcă legea prin înlocuirea prof

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 50 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°