Energia nucleară asigura 14% din producţia de electricitate la nivel mondial.

Cei mai mari producători şi consumatori de energie nucleară sunt Statele Unite, Franţa şi Japonia, ţări care produc 50% din energia nucleară mondială.

Accidentele nucleare şi dezastrul de la Cernobîl au făcut ca populaţia să fie în general reticentă când vine vorba de construirea de centrale nucleare. Pe de altă parte oamenii nu vor să renunţe la confortul cu care s-au obişnuit, aşa că tot mai multe centrale au fost construite în lume în ultimii 50 de ani (prima centrală din lume aparţine ruşilor care au dat-o în folosinţă în 1954, la Obninsk).

Dezastrul de la Cernobîl ne-a familiarizat pe toţi cu pericolul topirii cămăşii reactorului, cu posibilitatea unor explozii nucleare scăpate de sub control şi cu contaminări pe sute de kilometri.

Dar care sunt punctele critice ale centralelor nucleare?

În primul rând vorbim de reactorul în sine, care trebuie construit cât mai solid, trebuie răcit eficient şi construit departe de zonele intens populate, cu acces la o sursă importantă de apă.

Al doilea mare pericol sunt bazinele de depozitare a reziduurilor nucleare. Un sfert până la o treime din barele de reacţie din reactor sunt transferate aproximativ o dată pe an într-un bazin de depozitare, în apropierea reactorului. Aceste bazine nu sunt protejate de pereţi groşi de protectie, deci orice incident în proximitatea lor poate duce la o situaţie critică. În plus, bazinele trebuie răcite continuu. Barele de reacţie petrec în aceste bazine minimum 6 ani înainte de a putea fi transferate în depozite în condiţii atmosferice normale. Un reactor tipic produce 25-30 de tone de reziduuri într-un singur an. Se estimează că reziduurile produse de toate reactoarele din Statele Unite ar acoperi un teren de fotbal pe o înalţime de un metru.

Aici intervine a treia mare proble