"Nostalgia luminii" pune in ecuatie astronomia, arheologia si dictatura lui Pinochet folosind un element comun - desertul Atacama. Aici se afla nu doar un important observator astronomic, ci si desene precolumbiene si, mai ales, ramasite nedescoperite ale victimelor dictaturii chiliene. Filmul e prezentat in cadrul Festivalului "One World", care pentru al patrulea an aduce la Bucuresti, pana in 21 martie, documentare pe spranceana.

Pentru inceput poate parea ciudat ca in "Nostalgia luminii" toata lumea vorbeste calm si potolit. Nu auzi nicio acuta, nici macar din partea vaduvelor celor asasinati in timpul regimului lui Augusto Pinochet (1975-1990).

Acestor vaduve - carora Sting le-a dedicat melodia "They Dance Alone (Cueca Solo)", de pe albumul "Nothing Like The Sun" -, cineastul chilian Patricio Guzman le aduce un altfel de omagiu.

El pune durerea lor neostenita in relatie cu imensitatea cosmosului, studiata din acelasi imens desert pe care ele in rascolesc de ani intregi cu mainile, si unde descopera ba un picior al fratelui, ba fragmente decalcifiate de oase, ba bucati din mandibula sotului sau ghete desperecheate.

Augusto Pinochet a murit in 2006, fara sa fi apucat sa plateasca pentru crimele sale. Ranile pe care le-a provocat, omorand mii de oameni, nu se pot inchide si nici nu trebuie uitate, spune un arheolog pe care Patricio Guzman l-a intervievat pentru film.

Marturiile femeilor care azi au 70-80 de ani si care in anii 70 si-au pierdut frati, soti, iubiti sunt cutremuratoare tocmai pentru ca sunt foarte demne. Aceste femei nu mai au lacrimi sa planga, dar au invatat sa nu creada ce li se spune si sa incerce pana cand si ele vor muri sa-si descopere mortii. De ce important un os? Pentru ca numai atunci vor avea certitudinea disparitiei celor dragi si isi vor putea inchide doliul.

De alta natura e tr