Walt Disney Concert Hall din Los Angeles
În anii '50, explozia demografică a impus imobilul colectiv de locuinţe, având drept rezultat un imobilism atât urban, cât şi al locuitorilor marilor oraşe. Către sfârşitul deceniului, "Grupul de Studii pentru arhitectură mobilă" (GEAM), condus de arhitecta franceză Yona Friedman, a început să fie preocupat de gândirea unui oraş mai puţin static. Au fost elaborate proiecte pentru formule arhitecturale diferite, facilitate de procedeele industrializate de fabricaţie. Primul deceniu al mileniului trei a accentuat acest tip de preocupări, introducând o seamă de locuinţe "nomade", cum ar fi containerele reciclate în imobile, instalarea aşa-numitelor "loftcubes", casele în arbori sau structurile flotante, ca alternativă la încremenirea arhitecturii urbane, cu o densitate din ce în ce mai mare.
Pe căile ferate dezafectate pot fi instalate locuinţe mobile ce se pot deplasa în funcţie de anotimp sau de situaţie. Un exemplu îl constituie "Rolling Hotel", proiectat în 2010 de arhitectul suedez Jägnefält Milton. O altă soluţie ar fi extinderea suburbiilor oraşului, prin acelaşi gen de locuinţe mobile.
Clădiri pe șine
Problemele care îi preocupă acum pe arhitecţi sunt legate de oraşul viitorului. Dezideratele sunt clare: ecologie, oraş verde, arhitectură neagresivă, mobilitate, decorativism şi unicitate a operei. Ele înlocuiesc preocupările privind curentul artistic sau standardul formal, care au dominat până acum şi care serveau de mijloc de clasificare: noul expresionism, neominimalism, supermodernism... Proiectul "Locavore Fantasia" al Companiei "Work Architecture" din Statele Unite, de exemplu, propune un imobil colectiv, pe paliere susţinute de sculpturi, fiecare palier având propriul său sistem ecologic. Proiectul figurează drept sculptură de susţinere "Pasărea" lui Brâncuşi, "dar acestea pot fi comandate o
