Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO/ Mesajul Speranţei către preşedintele Sarkozy: „Suntem săraci, lasă-ne să cerşim“

Publicat in Adevarul, vineri 18 martie 2011 ·

Autorităţile susţin că membrii mai multor familii de rromi, expulzate recent din ţările europene, s-au apucat de cerşit în oraşul rulmenţilor. Speranţa Copalea (25 de ani) şi cei trei copii ai ei sunt doar câţiva dintre ţiganii ce cerşesc pe străzile Bârladului după ce au fost alungaţi din ţările vestice.

Femeia originară din Bârlad ne-a povestit că a văzut toată Europa prin intermediul „meseriei" sale. Împreună cu cei trei puradei ai săi, Guţă, Francesca şi Englez, a cerşit mila oamenilor cu suflet din Italia, Franţa sau Grecia. N-a găsit nicăieri un culcuş, însă. În fiecare dintre cele trei ţări, autorităţile au izgonit-o înapoi în România cu tot cu cei trei copii ai săi.

Acum, de nevoie, Speranţa este nevoită să-şi trimită copiii să cerşească pe străzile din Bârlad. E tare nemulţumită de sumele pe care le primeşte de la locuitorii de aici şi spune că se gândeşte să-şi încerce din nou norocul în Franţa.

„Europa ar trebui să ne lase şi pe noi să cerşim"

„Aici, pe străzi, nu câştigăm decât 10-15 lei pe zi. E puţin tare şi nu pot să-mi hrănesc cei trei copii cu banii aştia. Din străinătăţuri nu era zi în care să nu halim câte 20 de euro. Asta e România noastră, lumea n-are milă", ne-a spus Francesca Copalea crezând că am venit să o ajutăm să plece în Franţa.

Ea spune că preferă să doarmă pe străzile din „străinătăţuri" decât să stea în cocioaba pe care o are în cartierul Podeni din Bârlad şi speră ca preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, să nu mai fie aşa dur cu ţiganii.

„Suntem amărâţi, avem şi noi dreptul să muncim (n.r. a se citi „cerşi") în Germania, Italia, Franţa pentru că aici, în România, nu avem casă, nu avem masă. Suntem săraci lipiţi pământului aşa că ar trebui să ne primiţi şi pe noi", a transmis Speranţa, în limba romanes, preşedintelui francez.

Milogi „francezi" descoperiţi pe străzile Bârladului @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 2 ore
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°