Acum informaţia e accesibilă în regim de mare viteză şi aşteaptă să fie folosită. Cine refuză s-o facă năzuieşte de pomană să ajungă negustor cinstit.
"Hoţul neprins e negustor cinstit." Acest fals crâmpei de înţelepciune populară vede în fraudă ceva relativ şi pasabil. Până la urmă, nu contează gravitatea delictului, ci dibăcia cu care te sustragi din faţa legii, pentru ca apoi să aspiri la onorabilitate. Aşa arată mesajul unei mizerii devenite proverb. Şi se ştie doar, fiecare hoţ îşi justifică furtişagul, indiferent dacă lucrul care l-a împins să pună mâna a fost nevoia, sfidarea, lenea, ignoranţa sau plăcerea. Dintre toate formele de hoţie, furtul de proprietate intelectuală pare cel mai urât. De ce? Fiindcă nu e motivat doar de dorinţa de-a avea ceva ce nu-ţi aparţine. În spatele lui se află şi altceva: ambiţie de-a te arăta lumii altfel decât eşti, dispreţ pentru mintea celui care a creat ceea ce tu vrei să confişti, micime intelectuală şi sufletească. Sinteza acestor lucruri e, pretutindeni în lume, un cuvânt care falsifică ierarhiile şi valorile: impostura.
În februarie 2004 am publicat volumul de povestiri „Bazar bizar", reeditat în 2007. N-a trecut mult şi o colegă de la editură mi-a mărturisit, de bunăvoie şi fără ameninţări, că îi plăcuse cartea şi că o recomandase şi altora. Unul dintre lucrurile care îi rămăseseră la suflet fusese, după propria declaraţie, o proză cu titlul „Biserica Catodică" - prima povestire din volum. După câteva luni, colega - simpatică şi în ziua de azi - s-a transferat de la editură la un ziar (pe atunci) important, unde a început o carieră de cronicar TV. Ultima pagină a ziarului, dedicată televiziunii şi vedetelor ei, trebuia rebotezată în ton cu noua imagine a publicaţiei care tocmai îşi împrospăta imaginea şi conţinutul. Ei bine, pagina s-a numit nici mai mult, nici mai puţin decât „Biserica Catodică".
