Dar nu doar România post-decembristă este adusă în discuţie, ci şi România istorică, cea dinainte de comunism şi din timpul acestuia.

Sursele răului prezent sunt vechi şi străvechi, aceasta pare să fie concluzia tuturor partenerilor de dialog ai lui Radu Călin Cristea din Luntre şi punte. Douăsprezece conversaţii despre tranziţie. Şi nu este vorba numai de răul social pe care condiţionările istorice l-ar fi generat, ci şi de ceva care acţionează mai din adânc, angajându-ne (alterându-ne) fiinţa sufletească şi substanţa alcătuirii morale. „Duşmanul nostru cel mai important este în noi înşine, spune Doina Cornea, în această nepracticare, neexersare a unor valori spirituale. Prea suntem materialişti, egoişti (...) Numai un astfel de popor este manipulabil, care nu are nicio judecată critică, logică, îi este lene să se informeze, are o mulţime de răutăţi şi frustrări care îl împiedică să vadă şi să cumpănească realitatea.”

Istoria nu poate fi totuşi scoasă din cauză atunci când e să se găsească explicaţiile unor astfel de comportamente. A spune că aşa este firea noastră, că românii sunt aşa şi nu altfel, prin dat, prin conformaţie, parcă nu e deajuns. Alexandru Zub, Daniel Barbu, Irina Nicolau, Neagu Djuvara, Dinu C. Giurescu se vor raporta pe larg la condiţionările istorice şi sociale, la plasarea noastră în „spaţiul carpato-balcanic”, la dependenţa de interesele imperiilor din proximitate, la dobândirea şi pierderea prin alternare de teritorii, rotunjiri şi mutilări succesive de ţară, factori care au contribuit, uneori decisiv, la configurarea felului nostru de a fi. Nu e vorba de a găsi justificări în istorie pentru comportările reprobabile ale unui popor, ci de a explica şi prin aceste împrejurări din trecut manifestarea noastră actuală, derutată şi derutantă, modul în care procedăm când avem de atins anumite ţeluri importante, chiar vitale, da