În notele informative din dosarele se­curităţii, scriitorul Augustin Buzura este prezentat în mod constant, ca un adversar al regimului comunist. Spiritul justiţiar al prozatorului este vi­zibil încă din primul său roman pu­blicat, "Absenţii" (1970) în care pre­zin­tă povestea unui cercetător, Mihai Bogdan, obligat de autorităţi să mintă ani în şir. Medic psihiatru, persona­jul central al naraţiunii, refuză la un moment dat să mai alimenteze cu re­zultatele muncii sale de cercetare, gloria unui director bine înşurubat în sistemul politic. Exasperat până la traumă, doctorul Bogdan strigă în pa­ginile cărţii: "...eu, în realitate, nu eram decât un obiect ce putea fi cu uşu­rinţă mutat de ici-colo, o mobilă di­namică, dresată, prevăzută cu un magnetofon şi care, la repezeală, în funcţie de situaţie, se întreba cu oarecare nelinişte: ce rol ar trebui să inter­pre­tez acum? De idiot? De surdomut? De indiferent? De dulap? Când zilnic, de cel puţin un deceniu, mă mint singur, violent, de ce trebuie să mai ingerez minciunile altora, ba să le mai şi difuzez pe post de adevăruri? Dar ştiu eu dacă am dreptul să strig că nimeni nu ţine cont de structura psihică a nimănui, din moment ce tocmai eu fugeam de mine însumi(...)?" Romanul "Absenţii" s-a bu­cu­rat de un răsunător succes de pu­blic, de un meritat succes de critică şi l-a impus pe Augustin Buzura în prima linie a vieţii literare. Dar pentru că îl deconspira pe autor ca pe un critic al mentalităţilor şi stilului de viaţă comunist, romanul a fost retras de pe piaţă. Augustin Bu­zura a continuat să scrie, cu o te­­na­citate ieşită din co­mun, istovit la apa­ri­ţia fi­e­cărui roman, de ri­go­rile absurde ale cen­zurii, fina­lizate cu obligaţia de a elimina fragmente semnificative din corpul cre­a­ţiei sale. Autorul a făcut nu­me­roa­se demersuri pentru a se stabili în Bucureşti, împreună cu familia, dar au­to­rităţile timpulu