Prizonieri într-o celulă de ocazie În general, condamnaţii duşi la închisoare cu maşini de ocazie, mai ales noaptea, pe ruta Costuleni-Iaşi, nu se pot abţine să nu povestească, răbufneşte epica din ei pe gură şi pe nas. Şi dacă nu se găseşte vreun poliţist nelegănat pe picioare cât a fost mic să-i asculte, ei se îneacă în propriile poveşti şi mor pe drum, mor de ne-spus.

Dar poate or fi având şi poveştile astea ceva hrănitor în ele, o proteină. O forţă, ceva magic. Altfel, nu trecea sergentul-major peste capul Guzanului. Altfel, nu s-ar fi adunat băieţii roată pe lângă mine, la cămin, seara, să le spun poveşti citite din cărţi sau ticluite pe loc. Veneau cu eugenia de dimineaţă în mână sau cu mărul de la amiază, bilete de intrare. Nu era pe degeaba povestea, era pe supliment, pe felul trei, pe ceva. Marcel a luat bătaie în locul meu ca să-l primesc seara la poveste. "De ce, de ce ai furat cartea?”, urlă Zgripţuroaica, gata să mă ia la cafteală. Marcel, negricios şi subţire ca un chibrit ars, tremură în banca lui, dar se ridică şi spune, aşa cum ne-am înţeles dinainte, când am aflat ce bătălău mă aşteaptă. "Eu am furat-o, nu el. Şi i-am dat-o şi lui ca s-o citească”. Marcel îşi prinde capul în braţe şi stă la bătaie. "Patul lui Procust” e o carte cu prostii, nu avem voie să o citim; trebuie să citim numai ce ne dă tovarăşa de la bibliotecă. Dacă nu ne-o dă, o furăm, tocmai fiindcă e o carte cu prostii. Ne-a spus unul dintr- a opta ce prostii frumoase sunt acolo, iar nouă ne plac prostiile, ne place tot ce nu avem voie…

Dar de la Costică ce pot căpăta? S-a purtat frumos cu mine. Pentru că aşa o fi el, un tablagiu mai uman, ori s-o fi gândit că nu e bine să-şi bată cuie în tălpi cu ginerele, chiar arestat, al secretarului primăriei, poate viitor primar, poate viitor… Şi atunci s-a hotărât să meargă în vârful degetelor pe muchia procedurilor. Până l