Un des problèmes qui ont le plus remué les consciences du XXe siècle, et tout le roman moderne: celui de la cohérence du réel. Alain Robbe-Grillet, Djinn Desfiderea acestei obsedante „coerenţe a realului“ de care vorbeşte Robbe-Grillet pare să constituie pariul literar al romanului Terre des affranchis (Pămîntul dezrobiţilor – ecou sintagmatic francofon la Slobozia natală), cu care Liliana Lazăr a surprins critica literară franceză, adăugînd în fiecare săptămînă noi premii la palmaresul împodobit cu prestigiosul Prix des Cinq Continents de la Francophonie şi cu un elogios articol semnat de J.-M. Le Clézio în ziarul Le Point din luna septembrie. Deţinătorul Nobelului pentru literatură califică această carte drept „unul dintre cele mai originale romane din ultimii ani“. Referinţele literare oferite de critica franceză sînt multiple, de la Jean Giono la Barbey d’Aurevilly, Bram Stocker, Jim Harrison, Scott Momaday şi pînă la rusul Melnikov. Să le adăugăm, la rîndul nostru, pe cele venite din universul literar românesc, aşezîndu-l mai întîi, la loc de onoare, pe Mihail Sadoveanu, de la care scriitoarea a moştenit măiestria descrierii peisajelor moldoveneşti, desfătînd încă de la începutul romanului călătorul pierdut de bunăvoie în mijlocul acestor colţuri de paradis: „E nevoie de mai bine de o jumătate de oră de mers pentru a ajunge pînă la lac. Trebuie mai întîi să urci peste coama dealurilor care veghează asupra Sloboziei şi să pătrunzi mai adînc în desişurile de fagi şi de stejari. De aproape, cărarea e întortocheată, stejărişul se face şi mai des. Apoi, cînd călătorul, convins că s-a rătăcit, se gîndeşte să o ia înapoi, deodată, în spatele unui tufiş, îl zăreşte în cele din urmă: lacul“. Tot atît de importantă şi de uşor detectabilă este şi influenţa lui Mircea Eliade din De la Zalmoxis la Genghis-Han sau Sacru şi profan, de unde autoarea împrumută întregul