În plină criză financiară, firmele de construcţii trăiesc mai mult de pe urma banilor puşi la bătaie de autorităţile locale. Aşa se face că peste 50 de societăţi comerciale au cumpărat deja caietul de sarcini la licitaţia de aproape opt milioane de euro pe care o va organiza Primăria Băileşti pentru modernizarea străzilor, trotuarelor şi parcărilor din oraş.
Proiectul este finanţat în proporţie de 80% din fonduri comunitare, 17,6% din fonduri de la guvern, iar restul de 2% de la bugetul local. Dacă nu apar contestaţii, câştigătorul va fi anunţat la sfârşitul acestei luni. Lucrările sunt preconizate să dureze 19 luni şi prevăd reabilitarea a 23 de kilometri de străzi şi 46 de kilometri de trotuar. Inedit pentru modul de organizare a licitaţiilor de până acum este faptul că primăria a schimbat criteriile de stabilire a câştigătorului. Dacă, de regulă, câştig de cauză avea firma care venea cu cel mai mic preţ, chiar dacă nu oferea întotdeauna şi servicii de calitate, acum, preţul are o pondere de doar 40% în punctajul final. Alte criterii sunt programul de asigurare a calităţii - 15%, planul de organizare a execuţiei lucrărilor - 15%, procedurile tehnice de execuţie a lucrărilor - 15%, planul propriu de protecţie a mediului - 5% şi garanţia acordată - 10%.
„Ordonanţa privind achiziţiile publice ne dă posibilitatea să stabilim criteriile. Noi nu dorim să câştige o firmă cu un preţ foarte mic şi să facă lucrări de mântuială. Pentru că vrem să dureze ce facem acum“, a spus primarul din Băileşti, Costel Pistriţu.
Pe lângă străzi, municipalitatea a mai scos la licitaţie lucrările de modernizare şi extindere a Parcului Tineretului, pentru care are alocate peste trei milioane de lei, şi realizarea sistemului de supraveghere a străzilor cu 42 de camere video, proiect în valoare de aproape un milion de lei. În total, valoarea celor trei licitaţii se apropie de