Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NATO analizează rezoluţia ONU privind Libia

Publicat in rfi, vineri 18 martie 2011 ·

Rezoluţia ONU care autorizează intervenţia militară în Libia este analizată de NATO, vineri, 18 martie. Între timp, Libia şi-a închis spaţiul aerian, anunţă Agenţia Europeană pentru Control Aerian.

Reprezentanţii celor 28 de state membre ale NATO analizează consecinţele adoptării rezoluţiei ONU. "Reprezentanţii celor 28 de ţări membre trebuie să se reunească, pentru a discuta despre poziţia NATO după votul din Consiliul de Securitate", declară un diplomat, sub acoperirea anonimatului.

"Orice decizie NATO va avea la bază cele trei condiţii pe care le-a reamintit joi secretarul general, Anders Fogh Rasmussen - demonstrarea necesităţii unei intervenţii, existenţa unui mandat clar din punct de vedere juridic şi sprijinul unor organizaţii regionale relevante", precizează el.

Consiliul de Securitate al ONU a votat joi seară, în favoarea recurgerii la forţă împotriva trupelor liderului libian, Muammar Gaddafi. Decizia deschide practic calea unor atacuri aeriene. Rezoluţia autorizează "toate măsurile necesare" pentru asigurarea protecţiei civililor şi impunerea unei încetări a focului.

În prezent, nu este foarte clar dacă NATO va participa la operaţiunile militare, întrucât unele dintre ţările sale membre se opun unei intervenţii de acest gen.

Liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat împotriva oricărei ofensive asupra Libiei. "Dacă lumea devine nebună, vom fi şi noi. Vom riposta. Vom trasforma viaţa lor în infern", a spus colonelul într-un interviu pentru televiziunea publică portugheză RTP, realizat cu câteva ore înaintea votării rezoluţiei în Consiliul de Securitate al ONU.

Libia şi-a închis între timp spaţiul aerian, anunţă Agenţia Europeană pentru Control Aerian. "Tripoli nu mai acceptă trafic până la noi ordine", anunţă Eurocontrol, pe site-ul său. Agenţia care administrează traficul aerian în Europa a primit informaţia de la

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 42 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°