Decizia Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind posibilitatea statelor membre de a interveni militar în Libia pentru protejarea civililor, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat, astăzi, că \"au avut loc exerciţii de planificare politico-militară în cadrul NATO şi reprezentantul permanent al României acolo a participat. Suntem pe recepţie şi vom proporţiona, în funcţie de o decizie politică internă, dacă e cazul să participăm şi sub ce formă\". Vinerea trecută după Consiliul European de la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu anunţa că "România nu susţine o soluţie militară în Libia"
.
"A fost adoptată, în cazul Libiei, o serie întreagă de măsuri. S-a început prin impunerea unui regim de sancţiuni împotriva liderului Muammar Gaddafi şi a familiei sale. După mai multe dezbateri în cadrul UE şi NATO, s-a ajuns la concluzia că impunerea unei zone de interdicţie aeriană trebuie să aibă mandat ONU şi, din acest moment, avem legitimitate din partea forului global pentru a acţiona inclusiv cu mijloace militare, în dorinţa de a proteja civilii în faţa măsurilor de o violenţă disproporţionată pe care acest regim terminal le-a asumat", a mai precizat Baconschi, citat de Agerpres.
Şeful diplomaţiei române a mai spus că există acest drept de a proteja civilii, "care a fost invocat şi care şi-a făcut loc şi în filosofia juridică a Naţiunilor Unite".
Baconschi: "Ne vom coordona cu statele membre şi cu Comisia, la nivelul UE, şi, bineînţeles, cu aliaţii noştri din NATO"
"Avem aici un exemplu de aplicare a acestui drept de a proteja sau de ingerinţă umanitară, cum se mai numeşte, aşa încât ce sper este ca suferinţele poporului libian să înceteze cât mai repede. Noi ne vom coordona cu statele membre şi cu Comisia, la nivelul UE, şi, bineînţeles, cu aliaţii noştri din NATO, pentru că o astfel de operaţiune poate