Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a participat la cea de-a XVIII-a ediţie a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, unde a prezentat problemele cu care se confruntă administraţiile locale din România, în special cea de la Năvodari.
În intervenţia sa, adresată secretarului de stat în Ministerul Educaţiei, Mihail Grancea, edilul oraşului Năvodari a ridicat problema necesităţii construirii celui de-al doilea corp al Şcolii Tudor Arghezi de pe strada Pescăruşului. De asemenea, profitând de prezenţa secretarului de stat din cadrul Ministerului Muncii, Valentin Mocanu, primarul Nicolae Matei a vorbit şi despre problema subfinanţării primăriilor în ceea ce priveşte salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap, indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi ale persoanelor beneficiare de venit minim garantat conform Legii 416/2001. Primarul Matei s-a adresat şi vicepreşedintelui ANFP (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici), Cristian Roman, prezent la reuniune, cu privire la OUG 63/2010, care limitează numărul angajaţilor primăriei. „Problema este că nu se face distincţie între funcţionarii publici şi personalul contractual din primării, prin această reglementare primăriile fiind obligate să externalizeze servicii, făcând să se dubleze costurile prin plata TVA-ului şi a spezelor bancare", a arătat primarul Matei.
Primarul Năvodariului a abordat şi problema angajării poliţiştilor locali, în raport cu starea de infracţionalitate din oraşul pe care îl conduce. „Oraşul Năvodari, pe timp de sezon, îşi dublează populaţia datorită turiştilor. E frustrant faptul că cel puţin pe timp de sezon nu pot să-mi angajez 10-15 poliţişti care să asigure securitatea turiştilor şi a copilaşilor care vin în Tabăra de copii de la Năvodari", a subliniat Nicolae Matei. La finalul alocuţiunii sale, primarul oraşului Năvodari a fost aplaudat la scenă deschisă de că