Alexandru Tănase, ministrul Justiției, a răspuns zilele acestea pe blogul domniei sale unor critici pe care le-am formulat pentru un cunoscut post de radio. Mă contrariase o afirmație a sa, făcută la o televiziune: „momentul adevărului despre 7 aprilie nu va veni niciodată", mă uimise justificarea acelei idei.
În replica pe care mi-o dă, ministrul acuză „ticăloșiile de presă", manipularea citatelor și interpretările răuvoitoare ale intervenției sale de pe Prime TV, dar nu poate susține că nu ar fi rostit fraza respectivă. Dl Tănase vorbește de asemenea despre lipsa unui consens în societatea moldoveană în jurul evenimentelor din 7 aprilie și precizează atribuțiile, fatalmente limitate, ale ministerului pe care-l girează: acesta nu-i are în subordine pe procurori și nu emite sentințe judecătorești, ci promovează politici în domeniul justiției... Nu contest nimic din toate acestea și apreciez eforturile reformiste ale ministrului Alexandru Tănase, doar că substanța comentariului meu viza alte lucruri, de aceea mi se pare important să revin la subiect.
Dl Tănase a făcut, după părerea mea, o gravă eroare politică atunci când a afirmat că adevărul despre 7 aprilie nu va fi stabilit niciodată. Chiar dacă știi că, momentan, obstacole insurmontabile se interpun, că instabilitatea politică te obligă să umbli cu mănuși de catifea, nu spui asemenea vorbe care lovesc deopotrivă în imaginea ta ca ministru, dar și în credibilitatea întregii guvernări: pedepsirea celor care au orchestrat violențele din aprilie 2009 a fost marea promisiune a noii puteri. Eu nu invoc un nu știu ce „adevăr absolut", de care se prevalează niște cetățeni angajați, de pildă, într-o dispută identitară, mă refer la fapte, la vinovății concrete, la indivizi în civil, care au vandalizat cele două sedii de stat, vorbind de zor la stații de emisie/recepție. Mă gândesc la cei care l-au ucis pe V
