Într-o partidă din etapa a XX-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, CS Rulmentul Braşov a fost învinsă, aseară, în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi“, de HC Dunărea Brăila, scor 20-24, la pauză 8-9.
Rulmentul Braşov a început curajos confruntarea şi a condus chiar cu 2-0 sau 3-1 în primele minute ale partidei, însă adversarele au reuşit să egaleze de fiecare dată. Partea a doua a jocului a fost dominată clar de brăilence, care şi-au adjudecat un succes pe deplin meritat.
Pentru Rulmentul Braşov au marcat: Toma - 6g, Marcu - 4g, Cherăscu şi Seifer - 3g fiecare, Din - 2g, Simion şi Pricopi - câte un gol. De la oaspete s-au remarcat Tomuleanu şi Luca - câte 7g, Ada Moldovan - 6g.
„Nu am reuşit un meci prea bun în apărare şi acest lucru ne-a costat. Spre deosebire de alte partide, nici poarta nu a ţinut. Atacul a fost şi el în suferinţă, în condiţiile în care Cherăscu şi Toma au jucat cu arcada spartă.
Mai mult, am ratat nepermis, în situaţii clare, faţă în faţă cu portarul advers. Nu ne rămâne decât să formăm în continuare o echipă competitivă şi să aşteptăn viitorul campionat", a menţionat antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: