În polemicile politice relatate şi amplificate de mass-media, una dintre acuzaţiile frecvente, în ultima vreme, se referă la decizii şi proiecte care ar fi luate sau făcute „pe picior”.

Expresia are conotaţii constant negative şi un sens destul de limpede: „în (prea mare) grabă”, „improvizat”, „superficial”. Exemplele sunt numeroase: „Strategie făcută pe picior” (Jurnalul naţional, 28.12.2006); „proiectul de lege s-a făcut pe picior” (realitatea.net); „a fost ceva făcut pe picior într-o lună, două” (22, 1.02.2011) etc. Cred că mulţi dintre vorbitorii actuali percep expresia ca fiind motivată de o imagine cât se poate de concretă şi de tipică: aceea a redactării în grabă a unui text, între alte activităţi – nu la birou, nu în poziţia specifică muncii concentrate şi conştiincioase, ci „pe genunchi”. Expresia sinonimă este cel puţin la fel de frecventă: „bugetul a fost făcut pe genunchi” (antena3.ro), „proiectele pe genunchi, varul dat aiurea şi gresia pusă strâmb aduc dezvoltatorilor imobiliari pierderi de până la 15%” (Ziarul financiar, 3.06.2010), „m-am săturat cumplit de tare de lucrurile făcute pe genunchi, ca să fie făcute” (alisim.wordpress.com) etc.

Sensul secundar şi evaluativ al construcţiei pe genunchi nu e cuprins în dicţionarele noastre generale (DEX, Noul dicţionar universal); în dicţionarul Academiei (Dicţionarul limbii române, Tomul II, partea I, 1934), expresia apare, dar e cuprinsă în contexte mai curând afectuoase şi amoroase decât referitoare la muncă (a şedea pe genunchii cuiva, a lua pe cineva pe genunchi), fiind ilustrată de versul eminescian: „Pe genunchii mei şedea-vei”. De abia în Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007) expresia e inclusă cu sensul specializat din limbajul colocvial actual (a face ceva pe genunchi – „a face ceva în grabă”).

Pe picior, în schimb, este bine atestat în dicţionare cu sensul său sec