Se împlinesc astăzi 105 ani de când Traian Vuia a realizat primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord. Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aeroplanul-automobil al lui Vuia a rulat 50 de metri pe sol, după care s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Apoi elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, avionul lovindu-se de un copac. Deşi zborul său a durat doar câteva secunde, românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne. „Pe 15 mai 1903, Vuia a solicitat Oficiului Naţional al Proprietăţii Industriale din Franţa brevetul pentru invenţia sa, «aeroplanul-automobil». Documentul a fost eliberat în acelaşi an, la 17 august, şi oferea lumii aeronauticii soluţia problemei zborului mecanic. Totul se petrecea înaintea zborului fraţilor Wright, din decembrie 1903“, a precizat comandorul în rezervă George Paul Sandachi.
Se împlinesc astăzi 105 ani de când Traian Vuia a realizat primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord. Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aeroplanul-automobil al lui Vuia a rulat 50 de metri pe sol, după care s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Apoi elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, avionul lovindu-se de un copac. Deşi zborul său a durat doar câteva secunde, românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne. „Pe 15 mai 1903, Vuia a solicitat Oficiului Naţional al Proprietăţii Industriale din Franţa brevetul pentru invenţia sa, «aeroplanul-automobil». Documentul a fost eliberat în acelaşi an, la 17 august, şi oferea lumii aeronauticii soluţia problemei zborului mecanic. Totul se petrecea înaintea zborului fraţilor Wright, din decembrie 1903“, a precizat comandorul în rezervă