Când nu ne îngrijorează revoluţiile şi cutremurele de peste mări şi ţări, una din cele mai dezbătute probleme în presa de la noi este cea a etnobotanicelor. Dependenţă, drame familiale, agresiuni, sinucideri, toate au fost puse pe seama lor. Dacă aceasta este sau nu realitatea aflăm de la dnii dr. Lucian Vasilescu, şeful secţiei de dezintoxicare a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia“ Bucureşti, şi prof. dr. Ostin C. Mungiu, disciplina Farmacologie, Toxicologie şi Algeziologie din cadrul UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi, într-un documentar realizat de dl dr. Mihail Călin. (...)

Se înmulţiseră într-o vreme precum ciupercile după ploaie. În buricul târgului sau la periferie, la gurile de metrou sau în staţiile de tramvai, în preajma şcolilor sau chiar peste drum de Banca Naţională, „magazinele de vise“ au devenit încet-încet o privelişte urbană la fel de obişnuită precum cazinourile sau agenţiile de pariuri sportive. Aspectul lor misterios, cu geamuri fumurii şi gratii la geamuri, contrastează cu produsele inocente pe care pretind că le comercializează – săruri de baie sau îngrăşăminte pentru flori. Dar numai naivii le-ar presăra în căzi sau ghivece – restul le înghit, le inhalează sau şi le injectează ca să se relaxeze, ca să uite de pro Publicitate bleme, ca să păşească în altă realitate. Etnobotanicele, cum sunt de-a valma denumite plante şi compuşi de sinteză, au apărut la noi cam în acelaşi timp cu Criza şi-au devenit aproape la fel de mediatizate ca aceasta. Jurnalele televiziunilor şi paginile ziarelor s-au umplut cu relatări despre violenţe, sinucideri şi crime presupus provocate de ele, iar reporterii s-au statornicit la poarta spitalelor sau la intrările cimitirelor, destinaţiile tot mai frecvente ale consumatorilor. Împinse de la spate de opinia publică, autorităţile au interzis câteva zeci de substanţe şi au dezlănţu