Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lumea întreagă priveşte înmărmurită spre Japonia, unde situaţia se agravează pe toate planurile

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 martie 2011 · ·

Echipa care se ocupă de centrală a fost mărită de la 50 de persoane la 300 şi se iau măsuri disperate pentru răcirea combustibilului nuclear l Străinii continuă exodul, dar zborurile către Tokio sunt în continuare date peste cap l Alimentele şi apa ajung foarte greu la sinistraţii din nord-estul Japoniei l La nivel internaţional apar tot mai multe temeri cu privire la formarea unui nor radioactiv care ar putea atinge coastele Statelor Unite.

Situaţia explozivă de la cen­tra­la Fukushima pune în umbră grava criză umanitară prin care trece Japonia: milioane de oameni nu au apă, curent electric, combustibil şi alimente, în timp ce vremea cu ninsori şi temperaturi sub zero grade înrăutăţeşte situaţia pentru zeci de mii de persoane, care zac în adă­posturi, scrie AFP.

Începând de miercuri, echipe al­că­tuite din soldaţi americani şi forţe mili­tare japoneze au furnizat apă, alimente şi pături pentru sinistraţii din zonele calamitate ale coastei de est a Japoniei. Însă în ciuda eforturilor resursele de alimente nu sunt suficiente.

Mâncarea nu ajunge pentru toată lumea

Oficialii oraşului Kesennuma, afec­tat de cutremur şi tsunami, au declarat că alimentele pe care le primesc sunt in­su­ficiente pentru cele aproximativ 14.000 de mese necesare zilnic. "Ali­men­tele primite ajung la limită pentru câ­teva mii de persoane", a spus Kunio Hatake­ya­ma, oficial local, adăugând că "avem ne­voie de mult mai mult ajutor extern".

În acelaşi timp, slaba producţie de electricitate a determinat guvernul să ceară populaţiei să folosească cu eco­no­mie energia electrică, iar com­paniilor de transport feroviar să restric­ţioneze circulaţia pe căile ferate.

"În cursul dimineţii, consumul aproa­pe că era egal cu producţia, ceea ce înseamnă că în cursul nopţii, în mo­mentul creşterii consumului, nevoile ar putea depăşi oferta, putând conduce la întrerup

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu a depăşit 2,1 milioane de voturi. Diferenţa de 0,03% ( 3700 de voturi) între Ciolacu şi Lasconi cu 99,83% dintre secţii numărate

Mediafax acum 12 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru u

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum o ora
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum o ora
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 5 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 9 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 9 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 8 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°