După reocuparea Basarabiei în 1944, mii de basarabeni au trăit mai bine de zece ani cu speranţa că România îşi va lua revanşa faţă de Moscova cu ajutorul englezilor sau americanilor.
Imediat după reocuparea Basarabiei în martie-august 1944 de către Armata Roşie, regimul sovietic a început să vâneze persoanele susceptibile de a organiza rezistenţa împotriva comunismului. Cei care au rezistat, inclusiv cu arma în mână, aveau o anumită logică ce le justifica acţiunile. Mulţi dintre aceştia credeau că România îşi va lua revanşa faţă de Moscova cu ajutorul englezilor sau americanilor.
Iluzia că vor veni „românii" sau „englezii" nu a ţinut prea mult, dar speranţa că vor veni americanii a fost spulberată abia în a doua jumătate a anilor 1950 din secolul trecut. Abia după colapsul URSS, americanii vor veni, dar vor avea un comportament prea timid în raport cu aşteptările moldovenilor. Primul funcţionar de rang înalt care a făcut o vizită la Chişinău estesecretarul de stat american James Baker (10-11 februarie 1992).
Acesta însă a insistat atunci ca Republica Moldova să devină obligatoriu parte a Comunităţii Statelor Independente. Următoarea vizită a unui oficial american important a urmat peste aproape 20 de ani. De data aceasta, vicepreşedintele american Joe Biden aa adus un mesaj pe măsura aşteptărilor moldovenilor: susţinerea Republicii Moldova în eforturile sale de integrare în Uniunea Europeană şi promisiunea de implicare directă în rezolvarea conflictului de pe Nistru.
Foaie volantă din iunie 1946
„Domnilor! Omorâţi-i pe preşedinţii de colhoz, pe comunişti, comsomolişti şi lucrători de partid, utilizaţi toate posibilităţile pentru a lichida bolşevicii vagabonzi. Nu vă fie teamă, America şi Anglia ne vor ajuta...Moarte bolşevicilor !" (s. Nicolaevca, judeţul Bălţi)
Aşteptarea americanilor, o acţiune antisovietică
Potrivit