La închiderea ediţiei: Alianţa pentru Sănătate din România a iniţiat o serie de propuneri pentru măsuri legislative, administrative, financiare şi la nivelul CNAS, ce au ca scop îmbunătăţirea sistemului sanitar românesc „scăpat de sub control de actualii guvernanţi“, în opinia reprezentanţilor APSR. Miercuri, 16 martie a.c., au fost prezentate obiectivele acestei iniţiative menite să crească eficienţa actului medical spre beneficiul pacientului de către membrii conducerii executive a APSR: dl Cristian Hotoboc, preşedinte, dl dr. Viorel Vasile, dl dr. Cosmin Alexandrescu, dna dr. Rodica Tănăsescu, dna dr. farm. Ioana Cacovean, dna Măriuca Ivan, vicepreşedinţi şi dl Vasile Barbu, secretar general. Vom reveni în numărul viitor cu mai multe detalii despre măsurile propuse şi obiectivele acestei iniţiative.