Aparatele de fotografiat nu au prins ieri niciun zâmbet pe faţalui Valerică Găman, deşi toate erau focusate pe figura fostuluicăpitan al Craiovei. Noul dinamovist, al şaptelea fost purtător debanderolă de la Ştiinţa ajuns să se îmbrace în roş-alb, a părutstânjenit la prima sa conferinţă de presă în tricoul lui Dinamo.Acolo unde va evolua, spune el, până la vară. Deocamdată!
Cât de fericit eşti că ai ajuns laDinamo?
Mă bucur că după această perioadă de inactivitate am ajuns să măpregătesc cu o echipă. Am fost bine primit aici, îi cunoşteam şi pejucătorii de la naţionala de tineret. E un club profesionist, amacceptat doleanţele lor şi mă pregătesc cât mai bine pentru aevolua cât mai repede. Am ajuns la concluzia că a fi fotbalist e omeserie pe care trebuie să o respecţi.
Nu te temi de reacţia fanilor Universităţii? Ai fostcăpitanul echipei…
Cred că suporterii din Craiova sunt destul de inteligenţi săînţeleagă situaţia mea. Craiova rămâne pentru mine o echipă aparte.Sunt profesionist! Nu vreau să fiu fals, dar Universitatea Craiovava fi echipa mea de suflet. La Dinamo îmi fac meseria, sunt plătitşi voi fi dedicat sută la sută la antrenamente şi meciuri. L-amîntrebat şi pe domnul Piţurcă şi mi-a zis că pentru mine cel maibine ar fi să joc.
De ce nua mai ajuns la Vitesse
Totuşi, crezi că o să mai joci vreodată pentru Craiova? Învară redevii jucătorul Ştiinţei.
Atât timp cât este domnul Adrian Mititelu la Craiova nu voi maijuca acolo, m-am săturat de iluzii, n-o să mă întorc. Mă bucur căam scăpat de acea atmosferă, de acea presiune negativă care nu teajută să avansezi în carieră. A fost acel episod cu Vitesse, eumi-am dorit foarte mult să joc în străinătate, dar decizia s-a datpe 17 februarie, iar federaţia olandeză nu a mai putut înregistracontractul pentru că se făceau legitimări până la 31 ianuarie. Nuam putut să semne