Daca poetii din generatia lui Vieru animau masele, scotindu-i cu sutele de mii in piata publica, poetii generatiei urmatoare au avut un alt rol. Ei au revolutionat limbajul poetic, facindu-l compatibil cu cel de dincolo de Prut. Nu e, deci, de mirare ca poezia lor n-a fost receptata de marele public. Nu acesta a fost scopul lor. Grav este insa faptul ca mesajul lor nu a razbit pina la urechile criticii literare romanesti. Intr-un interviu pe care mi l-a luat recent distinsa poeta Irina Nechit pentru Jurnalul de Chisinau, am fost intrebat daca revenirile in metropola situata pe malurile Bicului ma inspira sau, dimpotriva, imi spulbera niste stari poetice? Cum sa ma inhibe?! - i-am raspuns. La Chisinau ma simt intotdeauna in largul meu. Aici, dupa caderea imperiului, ca in Un veac de singuratate al lui Marquez, lumea pare a fi atit de recent creata, incit intre lucrurile in sine si denumirile lor nu s-a fixat o granita stabila. Pe malul sting al Prutului, realitatea e mai vie, mai palpitanta, mai plina de seva, pamintul e mai negru, mai roditor, iar oamenii mai pitoresti, dar si mai pragmatici decit cei ce-si duc veacul, cotropoti de-un dulce somn, in Moldova aflata pe malul drept al aceluiasi riu. In fine, cum sa va spun, in materie de saritul de la inaltime si ramasul in picioare, basarabenii sint adevarati maestri. Viata i-a invatat sa se descurce in orice imprejurare. Ei sint adevaratii maestri ai supravietuirii. Intoarcerea la Chisinau inseamna pentru mine o intoarcere in timp, o pogorire in trecut, iar uneori si o scurta deschidere in viitor. Limba pe care o auzi vorbindu-se pe strada sau in piata pare sa nu se fi deprins cu totul de limba dulce si inteleapta, cum zice Eminescu, a vechilor cazanii, ea e reavana si proaspata, ca o brazda trasata adinc de un plug de fier, ce scoate la lumina, odata cu vestigiile unor epoci glorioase, si citeva relicve dintr-un trec