Cei trei vice-comisari de la Criuleni au depus cereri de eliberare din funcţie, informează ziarul local Est Curier. De vină ar fi proiectul de lege aprobat de cabinetul de miniştri, care prevede eliminarea de la 1 iulie 2011 a privilegiilor de pensionare.
Astfel, potrivit noii legi, vârsta de pensionare pentru judecători, procurori, poliţişti şi funcţionari va creşte treptat, cu şase luni anual, până la nivelul general. Proiectul dat prevede că stagiul de cotizare pentru toţi angajaţii va creşte de la 30 la 35 de ani. Modificările cele mai drastice vizează, însă, mai multe categorii de pensionari privilegiaţi, care actualmente se pensionează la vârsta de 45-50 de ani.
Solicitat de "Est-Curier", Eugen Morari, unul dintre vice-comisarii care a depus raport de pensionare, a explicat că şi după 20 de ani, şi după 25 de ani de muncă, potrivit noii legi, pensia poliţiştilor va fi egală cu 50% din salariu, deci, a decis să beneficieze de prevederile legale actuale, cu atât mai mult că serviciul îl solicită 16 ore de muncă pe zi, în loc de 8, cât ar fi normal şi conform legii. Şi Igor Dimitraşco, vice-comisarul responsabil de politica de cadre a comisariatului, la fel a decis că va beneficia de prevederile vechii legi, şi că va promova în locul său cadre mai tinere.
Decizia specialiştilor de a pleca a fost condiţionată şi de anularea creşterii cu 3% anual a mărimii pensiei pentru fiecare an lucrat suplimentar. Astfel, dacă angajatul după atingerea vârstei de pensionare mai lucra doi ani, el avea dreptul la o pensie în mărime de 56% din salariu. Creşterea respectivă nu poate să depăşească 75% din salariu.