După cutremur şi tsunami, frigul, lipsurile şi nesiguranţa zilei de mâine sunt următoarele probleme cu care se confruntă miile de japonezi care trăiesc în adăposturi temporare. Aceştia încearcă să restabilească o normalitate în vieţile lor - însă nu le este uşor.

Când se lasă seara peste Ofunato, nu se vede nici o lumină. Din oraşul care cu numai o săptămână în urmă avea peste 41.000 de locuitori nu au rămas decât clădirile construite pe o colină, la adăpost de tsunami-ul ucigaş. În vale, aproape nici o construcţie nu a rămas în picioare. 8.437 de oameni trăiesc în adăposturi temporare - săli de sport, şcoli, hoteluri. Fără apă, fără curent.

Dar nu lipsurile sunt partea cea mai groaznică, ci nesiguranţa. Cât timp vom locui aici? Şi cum? Şi ce vom fac mai apoi? Acestea sunt întrebările pe care cei rămaşi fără acoperiş şi le pun zi şi noapte, şi la care încă nu au primit nici un răspuns din partea autorităţilor.

Într-una din sălile de sport din Ofunato, câteva sute de oameni trăiesc deja de o săptămână; după căderea nopţii, câteva lumânări aduse de călugării unui templu budist împrăştie umbrele oamenilor pe pereţii înalţi ai sălii. Majoritatea locatarilor sunt oameni în vârstă, care au fost nevoiţi să fugă din calea apelor fără nimic altceva decât hainele de pe ei - fără bani, fără acte, fără medicamentele de care mulţi dintre ei au acum nevoie. În primele zile, raţia de mâncare consta doar din orez: un bol şi jumătate de persoană. Acum primesc ceva mai mult.

După cutremur şi tsunami, vine frigul

Însă nu mâncarea este problema principală, ci frigul. Miercuri, o pătură de zăpadă s-a aşternut peste ruinele oraşului. Temperatura a coborât sub zero grade. Două cuptoare electrice alimentate de un generator încălzesc încăperea cât-de-cât - însă nu destul, iar combustibilul pentru generator este pe cale să se termine. Oamenii se adună sub pătu