Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exigenţă şi… excelenţă

Publicat in Viata Medicala, vineri 18 martie 2011 · ·

Afecţiuni importante prin impactul asupra calităţii vieţii pacienţilor şi prin costurile sociale mari, astmul bronşic şi BPOC au fost temele unor conferinţe ce au reunit specialişti de marcă din ţară şi străinătate. Despre recent încheiata manifestare privind astmul ne scrie dl prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Informaţiile de la reuniunea din primăvara anului trecut despre BPOC au fost publicate într-un volum, prezentat de dna dr. Maria Dragotă. (...)

…în astmul bronşic

În perioada 11–12 martie 2011, în Capitală, a avut loc, în organizarea Societăţii Române de Pneumologie, o nouă conferinţă din ciclul „Exigenţă şi excelenţă“, de data aceasta pentru astm. Când s-a luat această decizie existau premisele favorabile create de precedenta manifestare similară, pe tema BPOC, care avusese loc în 2010, la Eforie Nord, unde interesul participanţilor răsplătise munca extrem de solicitantă de actualizare a informaţiilor despre o altă boală cronică. Programul foarte încărcat al acestor reuniuni a plecat de la afirmaţia preşedintelui Intenational Primary Care Respiratory Group, Publicitate dr. John Haughney de la Universitatea din Aberdeean (Scoţia): „Noi nu tratăm astmul, noi tratăm pacienţii. Mulţi dintre aceştia nu vor fi eligibili pentru includerea în studii controlate randomizate din cauza comorbidităţilor şi a altor factori. De aceea, ghidurile de astm care se bazează pe rezultatele acestor studii adesea nu aduc răspunsurile de care avem nevoie în îngrijirea pacienţilor, în particular în cele la nivel primar“. Acest lucru l-am încercat şi noi: să livrăm practicienilor armele necesare pentru o abordare corectă plecând de la standarde la individualizări în diferitele fenotipuri ale astmului. (...)

…în BPOC

În cadrul conferinţei „Exigenţă şi excelenţă în astm“ a avut l

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 51 minute
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum o ora
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 2 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin şase persoane au fost rănite, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost spitalizate joi, dintre care una în stare critică, după un incident armat care a avut loc la Universitatea de Stat din Florida, iar un suspect a fost reţinut, relatează Reuters. Focuri de armă au fost raportate la prâ

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 4 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Lasconi, întrebată cu cine ar vota dacă în turul 2 ar ajunge George Simion şi Nicuşor Dan: E misiune imposibilă

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţin

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/25°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

15°
joi

10°/24°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/27°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°