Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Materialele de construcţii s-ar putea scumpi cu 10% în acest an

Publicat in Curierul, vineri 18 martie 2011 ·

Materialele de construcţii s-ar putea scumpi în perioada următoare cu aproximativ 10%, în condiţiile în care costurile companiilor de profil vor creşte, însă această evoluţie a preţurilor nu va fi digerată de piaţă, sunt de părere reprezentanţii Baumix. "La nivelul pieţei ar fi vorba despre maximum 10%. Noi am ales să nu creştem preţurile în ciuda creşterii cheltuielilor de producţie cu circa 8-10% pe baza scumpirilor în lanţ ale materiilor prime, în special a hârtiei (sacii pentru ciment) şi combustibilului", a declarat, pentru Curierul Naţional, Răzvan Bobe, directorul de cercetare şi dezvoltare al producătorului de materiale de construcţii. Potrivit companiei, în 2010, preţurile medii la nivelul întregii pieţe au suferit o contracţie de circa 10-15% faţă de 2009. Ţinând cont atât de sezonalitatea pieţei, cât şi de influenţa lipsei proiectelor administraţiei centrale şi locale, reprezentanţii Baumix estimează că o creştere a preţurilor va conduce la contracţia pieţei, deja afectată în 2009 şi 2010 de criza economică. "În acest moment, piaţa nu este pregătită să absoarbă o creştere a preţurilor, deşi sunt deja jucători care iau în calcul şi această posibilitate. În ceea ce ne priveşte, facem eforturi în a acoperi aceste creşteri ale cheltuielilor prin eficientizarea costurilor", a mai spus oficialul Baumix.

Referitor la evoluţia pieţei de materiale de construcţie din acest an, reprezentanţii Baumix rămân pesimişti şi nu văd nici măcar o stagnare a pieţei. "Rămânem pesimişti în privinţa evoluţiei pieţei pentru că semnalele pe care le primim sunt negative - zona proiectelor imobiliare noi rămâne în continuare în stand-by, accesarea creditelor pentru locuinţe rămâne dificilă, iar marile proiecte de infrastructură ale statului (anvelopări) sunt de asemenea stagnate. Potrivit estimărilor noastre, în 2010 piaţa materialelor de construcţii s-a contractat cu circa

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 55 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°