Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, Teatrul de Operetă a dorit şi în luna martie să ofere publicului o altă partitură atipică, propunând o lucrare de Astor Piazzolla, chiar în ziua în care, după cum a menţionat directorul Răzvan Dincă, autorul argentinian ar fi împlinit 90 de ani. De ce a optat tocmai pentru Maria de Buenos Aires, considerată „tangou–operă“, bazată pe un libret destul de ciudat, chiar controversat, semnat de Horacio Ferrer? Probabil pentru muzică. (...)

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, Teatrul de Operetă a dorit şi în luna martie să ofere publicului o altă partitură atipică, propunând o lucrare de Astor Piazzolla, chiar în ziua în care, după cum a menţionat directorul Răzvan Dincă, autorul argentinian ar fi împlinit 90 de ani. De ce a optat tocmai pentru Maria de Buenos Aires, considerată „tangou–operă“, bazată pe u Publicitate n libret destul de ciudat, chiar controversat, semnat de Horacio Ferrer? Probabil pentru muzică. Aceasta îmbină specificul tangoului cu scriitura instrumental-camerală şi cu elemente ale teatrului liric. Sau poate pur şi simplu pentru că regizorul-coregraf slovac Mario Radacovsky a imaginat o reinterpretare a povestirii, aducând în prim-plan dansul, cu raportări la mişcările şi atitudinile specifice tangoului clasic, dar într-o viziune în care se regăsesc trăsături ale dansului modern. Sub acest aspect, balerinii teatrului au demonstrat, încă o dată, că au capacitatea de a aborda şi asemenea „ţesătură“ destul de solicitantă, însă mai puţin complexă şi sugestivă decât producţia realizată, în trecutele stagiuni, de către Răzvan Mazilu. Vorbind despre performanţă, cred că principalul merit îl au instrumentiştii, care au reuşit să creeze sonoritatea atât de particulară a muzicii de Piazzolla, împlinită şi prin invitarea unui italian pentru a cânta la bandoneon (din păcate nici numele său, amintit în preambulu