Transportatorii feroviari spun că au pierdut războiul deoarece sunt dezavantajaţi de stat. Rutieriştii afirmă că succesul lor se datorează capitalului şi managementului privat.

Aglomeraţie maximă pe şoselele naţionale, blocaje în trafic, imaginea unei reţele de şosele care nu mai face faţă, pe de o parte, iar pe de altă parte, trenuri din ce în ce mai puţine şi din ce în ce mai goale, a căror viteză scade de la an la an. Toată România pare să se fi mutat pe şosele. În ultimii zece ani traficul de mărfuri a migrat masiv de pe cale ferată pe rutier, arată datele organismului european de statistică, Eurostat.

România, contra curentului

Chiar dacă UE are o politică pe care o promovează insistent, de trecere a transportului de mărfuri pe calea ferată (şi ale cărei rezultate încep să se vadă în alte ţări), în România se întâmplă invers. La punctul de început al declinului, în 1990, 58% din totalul mărfurilor se transporta pe calea ferată. Procentajul era unul dintre cele mai bune din Europa, fiind depăşit doar în ţările baltice şi Polonia. Acum a scăzut sub 20%, în timp ce în ţări precum Germania sau Austria a crescut semnificativ. In două cuvinte s-a ajuns ca în România transportul de mărfuri pe calea ferată să fie mai scump ca în Germania, însă de două ori mai încet decât acolo.

Două zile face un tren de la Ploieşti la Constanţa

George Buruiană, preşedinte al Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România şi director în cadrul unui operator feroviar privat, zugrăveşte situaţia. El preferă cifrele. „La noi se întâmplă invers faţă de ţări precum Germania. Acolo ponderea transportului feroviar a crescut la 30% în ultimii zece ani, iar în 1990 era de 25%. O firmă de transport feroviar plăteşte în România în medie 3,5 euro/tren/km, acolo plătesc 2,5 euro/tren/km. Viteza comercială de circulaţie a trenurilor este de 30 km/oră la noi în r