O amuzantă coincidenţă face ca traducerea romanului lui Arto Paasilinna, Anul Iepurelui*), să fi apărut cu puţin înainte să înceapă chiar Anul Iepurelui, potrivit calendarului chinez. Că a început Anul Iepurelui de Metal are mai puţină importanţă, iepurele e iepure indiferent din ce este făcut!
Până la această traducere nu auzisem de Arno Paasilinna, sunt convins că nici majoritatea covârşitoare a celor care au citit sau vor citi cartea. Aproape că nici nu mă interesează amănuntele biografiei sale, poate doar dacă a mai scris vreun roman comparabil cu cel despre care vorbim acum. Un roman picaresc de-a dreptul încântător, la sfârşitul lecturii nu m-au mai surprins informaţiile furnizate de editură pe ultima copertă - cartea a fost distinsă cu numeroase premii internaţionale, tradusă în 25 de ţări şi ecranizată de două ori, o dată în Finlanda şi altă dată în Franţa.
Este o parabolă despre o călătorie iniţiatică. Un jurnalist plictisit de monotonie şi terorizat de o soţie prea voluntară, găseşte un iepure cu lăbuţa ruptă, după ce a fost lovit de o maşină, şi-l ia cu el să-l îngrijească. De fapt, ziaristul pleacă în lume cu iepurele. Şi încep aventurile, unele stupide, altele memorabile. Ziaristul află de la un veterinar cum să hrănească iepurele, face rost de un permis de port-iepure, ca să nu-i fie confiscat, cutreieră Finlanda, ţara unde se petrece acţiunea, învaţă să se adapteze unor condiţii vitrege, pe care nu şi le imagina, încearcă meserii noi, întâlneşte oameni dintre cei mai diverşi, e arestat de mai multe ori, supravieţuieşte unor incendii şi beţii cumplite, urmăreşte un urs pe care-l doboară pe teritoriul Uniunii Sovietice (romanul a apărut acum 35 de ani, pe vremea când exista Uniunea Sovietică), unde a ajuns fără să-şi dea seama, se întoarce în Finlanda şi ajunge la închisoare, de unde este eliberat de preşedintele ţării. Peste tot, eroul es
