Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Andra şi Răzvan susţin un spectacol pentru copii la Alba Mall

Publicat in Adevarul, vineri 18 martie 2011 ·

Andra şi Răzvan vor susţine un concert, duminică, 20 martie 2011, începând cu ora 17.00 in Piaţeta Centrală din Alba Mall. La eveniment sunt invitaţi toţi copiii din Alba Iulia şi din judeţ, să se distreze şi să cânte împreună cu micii artişti melodiile consecrate, dintre care cea mai cunoscută este „Nu mi-e frică de Bau Bau!“.

La sfârşitul anului trecut, Andra şi Răzvan au mai susţinut un concert la Alba Iulia, cu ocazia lansării CD-ului „Ha – Na“. Zeci de şcolari şi preşcolari au fost prezenţi atunci la concert.

Spectacolul de duminică face parte din al doilea turneu naţional susţinut de Andra Gogan şi Răzvan Gogan.

Intrarea la concert este liberă.

Fanii acestora vor putea achiziţiona CD-uri cu meldodiile interpretate de cei doi fraţi. Invitat special al spectacolului este Grupul de dans sportiv „Mihai Petre“, care va încânta audienţa cu dansuri specifice.

De asemenea, va fi organizată o expoziţie cu vânzare de haine pentru copii, prezentată de una dintre cele mai cunoscute firme de profil din România.

În Cartea Recordurilor

Andra Gogan are la doar 12 ani peste 10 discuri. Pe 15 septembrie 2009 a intrat in Cartea Recordurilor pentru cel mai lung concert live susţinut de un copil. A reuşit să cânte trei ore şi douăzeci de minute, timp în care a interpretat 55 de cântecele pentru părinţi şi copii.

Fratele Andrei, Răzvan Gogan, în vârstă de nouă ani, este şi el foarte talentat. Împreună au intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe cd-uri de muzică din lume lansate de doi copii. Recordul se refera la 16 CD-uri lansate.

Între timp, după lansarea „Ha – Na“, numărul acestora a ajuns la 19.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 4 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 6 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 10 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 5 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 14 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 11 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Marius Budăi, despre salariul minim din 2026: „Nu va fi îngheţat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va creşte”

Buna ziua Brasov acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi (foto) a afirmat marţi, 14 octombrie, că salariul minim va creşte anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislaţiei naţionale şi europene” în vigoare. „Salariul minim va creşte în anul următor! N

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

4°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°