Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ajutorul social incurajeaza lenea!"

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 18 martie 2011 ·

Este de parere Inspectia Muncii, care a luat la puricat satele pentru a-i depista pe lenesii cu ajutor social. 20% din dosarele verificate au fost suspendate. In judetul Vrancea, 5% din populatie traia anul trecut din ajutorul social acordat de primarii. In a doua parte a anului 2010 Ministerul Muncii a dispus o campanie de verificare a conditiilor de acordare a venitului minim garantat potrivit Legii nr. 416/2001, iar raportul final a fost prezentat ieri, la Prefectura, in cadrul Comisiei de Dialog Social. Au fost inspectate toate cele 73 de primarii din Vrancea, cu 8.659 de dosare aflate in plata, pentru 20.522 de persoane. In urma deficientelor constatate au fost propuse spre suspendare 1.725 de dosare de ajutor social, adica 20% din total. De asemenea, prin aceasta masura au fost economisite sume de aproape 700.000 lei. Printre deficientele constatate au fost intocmirea defectuoasa a anchetelor sociale sau chiar lipsa cu desavirsire a acestora, cum este cazul la Ciorasti si Tataranu, lipsa adeverintelor de la AJOFM prin care se atesta ca solicitantul si-a cautat loc de munca, dar nu a gasit sau acte medicale incomplete. "Am gasit foarte multe deficiente pe teren, fie din cauza personalului putin, fie ca nu se cunoaste legislatia. La unele primarii erau beneficiari care luau ajutorul din 2002 si nu mai erau verificati, mergeau platile in liniste. Multi stau bine mersi pe spatele ajutorului social, nu presteaza nimic, nu vor sa munceasca in folosul comunitatii", a spus Bianca Slavu, inspector la Inspectia Muncii Bucuresti, departamentul Vrancea. Mai mult, in raportul intocmit de Inspectia Muncii se precizeaza ca "utilizarea muncii in folosul comunitatii este mai degraba o corvoada pentru autoritati, concluzia fiind ca se incurajeaza lenea. Mai multe primarii au si fost sanctionate pentru incalcarea prevederilor legale. Sapte autoritati au primit avertismente (Maica

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 7 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 7 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 10 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°