Elena Udrea şi-a depăşit, cu paşi eleganţi dar apăsaţi, condiţia de simplu ministru al cabinetului Boc. Este cel mai mare constructor al ţării, un factor de echilibru al pieţei imobiliare, un om care dă case specialiştilor care vor să lucreze la ţară, un buffer între putere şi opoziţie (cel puţin aşa reiese din declaraţiile primarului care este în sectorul 5 al Capitalei), o luptătoare contra evaziunii din turism, contra câinilor care se plimbă pe litoral şi, nu în ultimul, rând, suficient de devotată succesului propriilor proiecte încât să ceară, doar pentru cei care lucrează pentru MDRT, derogări de la Codul Fiscal.
În Capitală a fost anunţat vineri un nou proiect mamut de care România are mare nevoie: 10.000 de apartamente ANL, construite "eco", destinate tinerilor. În special tinerilor care lucrează pentru Armată, Interne, SRI, SIE, SPP, STS, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi pentru Parchetul General. Anunţul a fost făcut de Elena Udrea, secondată de şeful Armatei şi de şeful sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie.
Nu se ştie cât va costa acest proiect, nici câte apartamente vor fi construite efectiv şi nici când va fi gata. Se ştie că va fi un parteneriat public-privat dar lipseşte compania care să contruiască noul cartier pe banii ei. Primarul sectorului 5 s-a oferit să meargă în SUA pentru a face rost de bani.
Există şi un bonus, anunţat pe Facebook de ministrul Udrea: cele 10.000 de apartamente vor duce la scăderea preţurilor locuinţelor din întreaga Capitală, astfel încât fiecare bucureştean care vrea să îşi cumpere o casă să beneficieze de acest proiect, dacă şi când va fi gata.
Problema în România nu este însa nici dacă proiectele sunt prioritare, nici măcar costul lor. Noi avem o problemă mult mai simplă, dar fundamentală. Proiectele nu se fac. Simplu, rămân pe hartie planuri măreţe, prilej de