Edilul Nicolae Matei spune că nu poate asigura paza turiştilor în timpul sezonului estival.
În perioada 16-18 martie 2011, la Bucureşti se desfăşoară Adunarea Generală a Asociaţiilor Oraşelor din România. În a doua zi a Adunării Generale a Asociaţiilor Oraşelor din România, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, în intervenţia sa a ridicat mai multe probleme cu care se confruntă administraţiile locale din România în special cea de la Năvodari.
Astfel, primarul oraşului Năvodari a ridicat problema către Ministerul Educaţiei, domnului secretar de stat Mihail Grancea, cu privire la construirea celui de-al doilea corp al Şcolii Tudor Arghezi, de pe str. Pescăruşului. La fel, profitând de prezenţa secretarului de stat din cadrul Ministerului Muncii, domnul Valentin Mocanu, primarul oraşului Năvodari a ridicat problema subfinanţării primăriilor, în ceea ce priveşte salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap, a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a persoanelor beneficiare conform Lg. 416/2001, ale venitului minim garantat, în sensul că, există anumite aberaţii legislative care nu dau nici cel puţin posibilitatea primariilor să plătească venitul minim garantat din fondurile proprii, dacă acestea există. Primarul oraşului Năvodari, profitând de prezenţa domnului vicepreşedinte ANFP, Cristian Roman, şi a unui director general din cadrul ANFP, a ridicat problema Ordonanţei de Urgenţă 63/2010, care limitează numărul angajaţilor primăriei, problema că nu se face distincţie între funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul primăriilor, iar această reglementare, obligă primăriile să externalizeze servicii, făcând să se dubleze costurile prin plata TVA şi a speţelor bancare. A ridicat problema limitării numărului de poliţişti locali. Conform Ordonanţei de Urgenţă 63/2010, deşi oraşul Năvodari are 40.000 de locuitori, Institutul Naţional d