Dacă zecile de ani de comunism au distrus ceva important în România, apoi acel ceva este caracterul oamenilor.De aici ni se trag toate celelalte.
Bun înţeles, generalizările sunt nesuferite. Nu este vorba despre toţi oamenii. Aţi bănuit probabil că mă refer la aceia înlăuntrul cărora demnitatea, ca noţiune, nu intră în rezonanţă nici cu mintea, nici cu sufletul. Pentru acest soi de vieţuitoare, traiul tihnit şi aparenţele sociale sunt totul. Încolo, orice li se pare negociabil.
Mai grav este atunci când astfel de oameni, folositori la te miri ce matrapazlâc, o zbughesc din cotloanele unde-şi urzesc trebuşoarele, direct spre piaţa publică. Acolo, în hărmălaie, printre negustori şi saltimbanci, găsesc şi ei câte-o estradă numai bună să-şi facă numărul. Cântă fals, la comanda unor baghete invizibile, iar zgomotul de fond le prieşte. Sâcâie timpanul, doar-doar i-o băga careva în... seamă. În general, nu merită să le dai atenţie pentru că îşi iau nasul la purtare. Alteori, profilactic, e bine să-i uşuieşti spre ungherele de unde au scos capul.
Ca să n-o mai lungim, şobolanii de vocaţie au trecut meteoric, şi în această săptămână, prin faţa reflectoarelor publice, cu prilejul zilei naţionale a Ungariei, sărbătorită cu mare fast în România. Poezii înflăcărate, dănţuiri în stradă, cai albi, steaguri, personalităţi istorice româneşti „spânzurate" şi, colac peste pupăză, o nevastă de ambasador încinsă (sufleteşte) de evenimente. Pe scurt, o butaforie care creşte parcă, de la an la an, în dimensiuni. Şi asta, carevasăzică, într-o Europă a unităţii, a graniţelor desfiinţate şi a perspectivelor unei politici externe comune.
Ca un făcut, atitudinea părţii române s-a situat iarăşi între pantalonii lăsaţi în vine şi carotida umflată caragialesc. Vinovaţi au fost, deopotrivă, şi cei de la Putere, şi cei din Opoziţie. Primii n-au reacţionat la festivalul d
