Asumarea catre fericire este o asumare individiala. Nimeni nu poate fi mai fericit decat isi doreste sa fie. Nimeni nu poate fi mai presus decat misiunea pe care si-o asuma in viata. De asemenea, nimeni nu va fi respectat de ceilalti mai mult decat se respecta pe sine insusi.

Tot astfel si in ce priveste demnitatea nationala. Dezbaterea parlamentara privind declaratiile jignitoare ale unor lideri maghiari, cu prilejul aniversarii Zilei maghiarilor de pretutindeni, ar fi trebuit sa aiba, de fapt, ca punct de plecare, nu nostalgiile imperiale ale ungurilor, lucru binecunoscut de la 1918 incoace, ci lipsa de mandrie nationala a autoritatilor romane. Liderii maghiari, in frunte cu primul ministru Viktor Orban, au simtit ca au in fata un partener slab, mai preocupat sa-si pastreze guvernarea decat demnitatea, si atunci s-au apucat de campanie electorala in Ardeal.

Sarbatorirea zilei de 15 martie, Ziua maghiarilor de pretutindeni, in forma in care se desfasoara in Romania, inclusiv prin intreruperea activitatii Parlamentului, este un gest de mare ingaduinta din partea Romaniei. Caci aceasta zi, pe langa faptul ca evoca inceputul revolutiei pasoptiste maghiare, aminteste si de proclamatia data cu acel prilej, redactata de Petofi Sandor si un grup de tineri revolutionari maghiari, si care cerea, raspicat, alipirea Ardealului la Ungaria. Ei bine, autoritatile din Ungaria nu numai ca nu incearca sa trateze cu discretie acest aspect, dar il reamintesc cu sfidare, declarand pe pamant romanesc ca Ardealul trebuie sa redevina ceea ce a fost, adica parte a statului maghiar. Faptul ca liderii Parlamentului si Guvernului maghiar face astfel de declaratii in vreme ce Ungaria are presedintia Uniunii Europene nu face decat sa dea o dimensiune grotesca acestor atitudini.

La urma urmei - nu-i asa? – de ce n-ar face-o? De vreme ce au in fata un presedinte care sta cumin