Observaţia că reflecţiile lui Marin Preda, deşi nu conţin idei zguduitoare, au un mare impact asupra cititorului (indiferent de gradul de cultură al acestuia), este veche în critica românească.

În volumul memorial Timpul n-a mai avut răbdare, apărut în 1981, întâlneam deja o primă antologie, de câteva sute de asemenea reflecţii şi observaţii pe teme morale, literare sau istorice. Probabil că aceasta a constituit imboldul care l-a determinat pe Marin Iancu să reia operaţiunea de decupare, din întreaga operă a scriitorului, a acelor fragmente susceptibile să depună mărturie despre gândirea sa. A rezultat prezenta ediţie, intitulată Marin Preda. Reflecţii, amintiri, confesiuni, conţinând peste 2200 de asemenea cugetări şi observaţii, ordonate tematic şi alfabetic, ce încearcă să fie de fapt un Marin Preda par lui-même .

Efortul cercetătorului trebuie să fi fost uriaş (şi merită apreciat), însă lucrarea sa este rău alcătuită, atât critic, cât şi filologic.

Înainte de toate, criteriile alcătuirii sunt discutabile. Circa o treime din carte – 78 de pagini, mai exact – este ocupată de o addenda conţinând reflecţiile... altora despre Marin Preda, cele mai multe culese tot din Timpul n-a mai avut răbdare (care pare să fi fost principalul instrument de lucru de pe masa cercetătorului). Această a doua selecţie ar avea sens şi legătură cu prima, eventual, dacă observaţiile criticilor şi scriitorilor s-ar referi la modul în care reflectează şi se confesează Marin Preda. Dar Marin Iancu nu pare a şti în ce constă o lucrare de tip... par lui-même; în consecinţă, decupează, grupează tematic şi sistematizează alfabetic, după acelaşi principiu ca în prima parte, şi aceste observaţii critice, care se referă în general la Preda şi la opera sa. În sine, addenda este inutilă întrucât nu spune mai nimic despre cugetările şi confesiunile prediste, şi derizorie, d