Ţineţi pumnii strânşi să fie senin sâmbătă seara: o lună plină uriaşă de o rară frumuseţe va răsări imediat după amurg. I s-a spus Superluna.
Un asemenea fenomen are loc când luna plină coincide cu atingerea de către satelitul nostru a punctului celui mai apropiat de pe orbită.
“Ultima lună plină atât de mare şi de aproape de Pământ a fost în martie 1993”, spune Geoff Chester de la US Naval Observatory din Washington, citat de Daily Mail.
Lunile pline au mărimi variabile din cauza formei de elipsă a orbitei selenare în jurul Pământului. La cel mai îndepărtat punct, numit “apogeu”, ea se află la circa 406.731 de kilometri. La cel mai apropiat punct, numit “perigeu”, luna se află la doar circa 364.397 de kilometri.
Când se află la perigeu, luna, aşa cum o vom vedea mâine noapte,
este cu 14% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare decât la apogeu.
Totuşi este greu pentru ochiul omenesc să sesizeze diferenţa, atunci când luna este sus pe cer şi lipsesc punctele de reper. De aceea, cea mai impresionantă privelişte a lunii este când aceasta se află aproape de orizont. Fenomenul se numeşte “iluzia lunară”. Luna apare mai mare, comparată cu dealurile şi casele de lângă ea.
“Luna plină din 19 martie are loc când ea se află la mai puţin de o oră distanţă de perigeu. Este o coincidenţă aproape perfectă, ce se întâmplă o dată la 18 ani”, explică profesorul Chester.
Super luna va aduce cu ea şi supermaree. Adică, cu 2,5 centimetri mai mari decât de obicei.
Oamenii de ştiinţă spun că nu sunt motive serioase de temere faţă de fenomenul astronomic de sâmbătă noaptea, dezminţind zvonurile alarmiste care au inflamat internetul. Dezastrul japonez nu a făcut însă decât să toarne gaz peste foc.
“Pământul a acumulat o uriaşă cantitate de energie internă sub crusta subţire de suprafaţă. Micile diferenţe exercitate de mareele provocate de