Angajatorii afirmă că modificările aduse actului normativ sunt avantajoase atât pentru ei, cât şi pentru salariaţi. Hulit de sindicate, noul Cod al Muncii este apreciat de oamenii de afaceri din judeţ, care consideră că actul normativ poate sta la baza relansării economice.
Cea mai importantă modificare, afirmă reprezentanţii patronatelor, este aceea că noul Cod al Muncii dă posibilitatea oamenilor de afaceri să angajeze forţă de muncă pe o perioadă determinată.
„Acum se lucrează foarte mult pe proiecte europene, iar acestea trebuie duse la bun sfârşit într-un anumit interval de timp. Cu această lege, eu ca patron pot să-mi angajez oameni doar în perioada desfăşurării proiectului, lucru care în vechiul Cod nu era prevăzut“, a explicat Ovidiu Copacinschi, preşedintele Asociaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Vaslui.
Angajează oameni pentru o singură lucrare
Acelaşi lucru îl susţine şi Emil Savin, patronul uneia dintre cele mai mari firme de construcţii din judeţ. „Este foarte important că putem angaja pe o perioadă determinată, mai ales în sectorul construcţiilor. Eu am câştigat recent licitaţia pentru asfaltarea străzilor din municipiul Vaslui şi astfel pot angaja oameni doar pentru această lucrare. Cred că este atât în avantajul meu, cât şi al salariaţilor“, a precizat Savin.
„Mulţi angajaţi o lălăie la serviciu“
Şi Ionel Constantin, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vaslui vede cu ochi buni modificările aduse Codului Muncii. „A venit cu ceva în plus, şi anume performanţa la locul de muncă. Prea mulţi angajaţi o lălăiau până acum la serviciu şi nu aveai ce să le faci. Acum, cine nu munceşte, se autoelimină“, subliniază Constantin. În ceea ce priveşte prelungirea perioadei de probe, oamenii de afaceri sunt cu toţii în favoarea acestei prevederi.
„La activităţile t