Agenţia europeană pentru controlul aerian (Eurocontrol) a anunţat, vineri, că a interzis zborurile civile către Libia, ca urmare a acceptului dat de ONU pentru recurgerea la forţă în această ţară, relatează AFP.
"Toate cele 39 de ţări membre ale Eurocontrol ne-au cerut să interzicem toate zborurile deasupra şi către Libia”, după votarea rezoluţiei în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al agenţiei.
"Vom refuza orice plan de zbor care presupune o survolare a Libiei sau care cere penetrarea spaţiului aerian libian”, a adăugat sursa citată.
Din Eurocontrol fac parte toate ţările Uniunii Europene şi alte state, care nu fac parte din aceasta, precum Turcia, Ucraina şi Norvegia.
"Doar zborurile exceptate de la această interdicţie (umanitare, în special) vor fi autorizate să opereze, conform rezoluţiei”, a precizat agenţia.
În acelaşi timp, Eurocontrol a revenit asupra informaţiilor pe care le difuzase anterior, făcând referire la o decizie a autorităţilor libiene de a închide spaţiul aerian libian. Agenţia a precizat atunci că primise informaţia de la autorităţile malteze. Dar după ce a contactat autorităţile de la Tripoli, acestea i-au informat pe cei de la Eurocontrol că spaţiul lor aerian este deschis. "Libia spune că spaţiul aerian nu este închis, pentru autorităţile libiene, acesta este deschis”, arată Eurocontrol.
Decizia agenţiei intervine după votarea rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU care autorizează o zonă de excludere aeriană deasupra teritoriului libian. Rezoluţia autorizează "toate măsurile necesare” pentru a proteja civilii şi a impune o încetare a focului din partea armatei libiene. Ea mai prevedere şi o zonă de excludere aeriană, dar precizează că nu se pune problema unei ocupaţii militare.
Franţa a anunţat vineri că "loviturile aeriene contra regimului colone