Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poezia şi ţarcul estetic

Publicat in Romania Literara, vineri 18 martie 2011 ·

Îmi face plăcere să mediez publicarea replicii lui Andrei Codrescu la textul de răspuns dat recenziei la cartea sa Ghid Dada pentru postmoderni (Princeton University Press, 2009, tradusă în acelaşi an de Ioana Avădani la Editura Curtea Veche), pe care am publicat-o în România literară. Sunt convins că această prietenească încrucişare de florete va găsi ecou în rândul celor interesaţi de ideile pe care am încercat să le ilustrăm şi să le apărăm. Acum, ne vom retrage, convinşi că vor exista suficienţi spadasini dornici să intre în arenă. Vorba lui Mallarmé: „Ne fut-ce que pour vous en donner l’idée.” (M. M.)

Dragă Mircea,

suntem amândoi profesori şi am citit o grămadă de cărţi — e clar, şi cine nu-i impresionat să părăsească sala! Sigur că tu vezi în textul meu lucruri pe care nu le-am prevăzut, şi lucruri pe care nu le-am intenţionat — asta-i esenţa dialogului intelectual. Îţi apreciez analiza chiar ca ardelean posomorât ce sunt! Sunt, de asemenea, de acord că disputa despre care din modernişti şi avangardişti sunt mai boemi decât alţii e sterilă. Înainte de a deveni vicii şi boli, drogurile şi nevrozele le-au servit tuturor ca instrumente de cercetare. Pe de altă parte, discuţia despre ce a fost descoperit prin mijloace artificiale e fructuoasă şi importantă. Analiza splendidă a lui Andrei Oişteanu în Narcoticele în literatura română revelează detaliat rezultatele acestor instrumente de cercetare şi de suferinţă în literatură. În orice caz, nu asta-i discuţia noastră.

Miezul problemei aici e diferenţa dintre modernismul anglo-american şi avangardismul european. Revoluţia estetică a moderniştilor canonizaţi a rămas suficient de estetică pentru a se lăsa studiată şi disecată de profesori. Aş zice că T. S. Eliot, exponentul principal al conservatorismului modernist, şi-a condus campania în întregime în ghetoul literar; a început în est

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 2 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 11 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 23 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 26 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°