Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNPR vrea să se finanţeze de la stat

Publicat in Cotidianul, vineri 18 martie 2011 ·

Parlamentarii UNPR visează la subvenţia de la bugetul de stat acordată partidelor parlamentare, deşi potrivit legii banii se dau numai după criteriul performanţelor electorale.

UNPR-ul lui Gabi Oprea tatonează terenul pe lângă mai marii arcului guvernamental în vederea modificării legii finanţării partidelor, au declarat pentru realitatea.net surse parlamentare. Asta, după ce anterior au făcut presiuni la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a afla ce se poate face pentru a primi bani de la bugetul de stat la fel ca PSD sau PDL.

„O cerere oficială nu există, dar colegii de la Departamentul de finanţare mi-au spus că au existat întrebări informale din partea unor reprezentanţi UNPR în vederea obţinerii subvenţiilor", a declarat pentru realitatea.net, Marian Muhuleţ, purtătorul de cuvânt al AEP.

Acesta este însă sceptic că UNPR va primi bani de la stat chiar şi dacă legea 344 ar fi modificată: „Din câte ştiu, decizia Curţii Constituţionale invocată de UNPR nu-i recunoşte ca formaţiune parlamentară, ci doar ca grup al independenţilor. În plus, principiul finanţării de la stat din legea actuală este performanţa electorală în alegerile locale şi parlamentare şi nu prea văd cum s-ar putea schimba".

Totuşi, aleşii UNPR îşi încearcă norocul. „Suntem partid parlamentar recunoscut oficial de toată lumea, aşa că nu văd de ce nu am beneficia şi noi de aceleaşi drepturi ca ceilalţi. Avem dreptul să primim bani de la stat, aşa că o să facem toţi paşii legali pentru a fi egali cu ceilalţi", afirmă senatorul UNPR Constantin Cibu.

În luna martie, PSD a primit cei mai mulţi bani de la stat - 177.885 de lei , fiind urmat de PDL cu177.681 şi PNL cu 102.959 lei, potrivit datelor AEP.

Parlamentarii UNPR visează la subvenţia de la bugetul de stat acordată partidelor parlamentare, deşi potrivit legii banii se dau numai după criteriul performanţelor ele

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

De la 35 la 13 de grade Celsius. Prognoza meteo pentru primele două săptămâni din iulie, în fiecare regiune

Press Alert acum o ora
Vremea din România în prima jumătate a lunii iulie: pentru primele zile se anunță o răcire puternică, în medie de la 35 de grade Celsius la 13. Urmează o creștere treptată a temperaturilor. Meteorogii au emis prognoza pentru intervalul 1 – 14 iulie.

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum o ora
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 49 minute
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Lucian Romaşcanu (PSD): Rareş şi compania au mari dificultăţi în a-şi vedea ostaşul in turul 2, de aici şi piruetele şi explicaţiile stupide / PSD îşi poate duce spre succes candidatul la prezidenţiale indiferent de data scrutinului

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, vine luni cu un atac la adresa liberalilor, după declaraţia prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor prezidenţiale, el afirmând că ”Rareş şi compania au mari difi

Ion Iliescu: Ileana Stana - Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice

Mediafax acum 44 minute
„Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana – Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Vocea şi vocaţia ei sunt ceva ce nici iubitorii d

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum o ora
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum o ora
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

33°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°