Marcos Antonio este un jucător unicat în Giuleşti. A jucat 21 de meciuri ca titular pentru Rapid, iar în toate a fost intregralist, fiind singurul jucător din lotul lui Şumudică care a reuşit această performanţă. Cu trei goluri marcate pentru vişinii, Marcos Antonio vorbeşte pentru prima dată despre drama prima care a trecut, şi care putea să-i fie fatală.
Jucătorul de 27 de ani a învins una dintre cele mai necruţătoare boli, cancerul! La începutul anului 2009, fundaşul a fost operat la gît pentru a i se extirpa o tumoare, iar din acel moment a devenit un om extrem de crendicios. "Înainte de a scăpa de cancer nu eram chiar aşa de credincios. Nu-mi place să vorbesc foarte mult despre ce s-a întîmplat atunci, pentru că deja ţine de trecut. Sînt sigur că a fost un miracol în viaţa mea şi asta e cel mai important. S-a întîmplat o transformare în viaţa mea personală, dar şi profesională, din care am doar de cîştigat. Trebuie să-l urmez pe Dumnezeu oriunde aş fi", spune Marcos pentru DolceSport.
După ce a reuşit să treacă pestre operaţie, fundaşul a început să se roage şi să citească cît mai mult. "Este viaţa pe care am ales să o urmez şi cred că este cea mai bună decizie luată. Caut mereu să reflectez asupra anumitor lucruri şi să vorbesc doar atunci cînd e nevoie. Mai bine tac şi spun ceva doar cînd e ocazia potrivită", adaugă jucătorul giuleştean.
Consult lunar
Chiar dacă a cîştigat lupta cu cancerul, stoperul sud-american e nevoit ca o dată pe lună să meargă la o clinică specializată din Portugalia pentru a-şi face analize ca să fie sigur că boala nu i-a revenit. Aceasta e procedura standard în cazul celor care au triumfat în faţa cancerului.
"Preotul din Giuleşti"
Finanţatorul Rapidului, George Copos, îl apreciază enorm pe Marcos Antonio, de cînd acesta a ajuns în Giuleşti. Patronul din Grant îi spune "Preotu