În căutarea unor soluţii salvatoare pentru sistemul nostru de sănătate, principiul ierarhizării spitalelor pare – la o primă vedere – o idee seducătoare. Din păcate, aplicarea lui, în condiţiile noastre şi conform metodologiei enunţate de Ministerul Sănătăţii, nu va duce la îmbunătăţirea asistenţei medicale, va încurca şi mai mult lucrurile, va adânci criza sistemului care, iată, devine alarmantă, dacă nu periculoasă. (...)

În căutarea unor soluţii salvatoare pentru sistemul nostru de sănătate, principiul ierarhizării spitalelor pare – la o primă vedere – o idee seducătoare. Din păcate, aplicarea lui, în condiţiile noastre şi conform metodologiei enunţate de Ministerul Sănătăţii, nu va duce la îmbunătăţirea asistenţei medicale, va încurca şi mai mult lucrurile, va adânci criza sistemului care, iată, devine alarmantă, dacă nu periculoasă. Nu intru în amănunte, dar mi se pare cel puţin lipsit de simţul realităţii să încerci să pui în practică o asemenea măsură care zdruncină temeliile întregului sistem, apelând la un principiu discriminatoriu, inacceptabil şi supărător, al „celor şase centre universitare de tradiţie“. Din capul locului, împărţim universităţile de Medicină în cel puţin două categorii calitative, cu toată cascada de consecinţe: învăţământ mai bun şi mai prost, medici mai bine pregătiţi şi mai slabi etc. Ceea ce este o inabilitate inacceptabilă. Şi apoi nu trebuie să perfectăm ierarhizarea? Vom preţui cadrele didactice după tradiţia sau lipsa de tradiţie a centrului universitar? Câţi ani trebuie să se scurgă pentru a accede la statutul de „spital cu tradiţie“? Nu, nu aparţin niciunuia dintre centrele universitare (cu sau fără tradiţie), ca să fiu acuzat de partizanat. Respect tradiţia, care are temeiurile ei de a fi considerată, în toate domeniile, la adevărata ei semnificaţie. Dar, pentru o reformă reală şi eficient Public