Acuzaţii de iredentism, ambasadorul Ungariei chemat la MAE şi la Parlament, cereri de reacţii către oficialii Consiliului şi Parlamentului European. La prima vedere, e greu de înţeles de ce liderii USL au pus în mişcare tot acest angrenaj. În fapt, calculele sunt simple şi de natură politică.

Fără a pune în discuţie în ce măsură este justificat sau nu demersul Uniunii Social-Liberale, momentul şi modul în care acesta este pus în practică ridică multe semne de întrebare şi conduc către concluzia că liderii social-democraţi şi liberali au avut şi alte scopuri decât apărarea demnităţii naţionale.

Reprezentanţii USL au cerut adoptarea unei declaraţii-protest a Parlamentului României faţă de mesajul premierului ungar Viktor Orban înaintea votării moţiunii de cenzură. Chiar dacă senatorii şi deputaţii puterii şi-au manifestat disponibilitatea de a discuta propunerea adoptării unei declaraţii, sub condiţia ca subiectul să fie în prealabil dezbătut în comisiile de specialitate, reprezentanţii USL ar fi vrut ca textul declaraţiei să fie întocmit pe loc, iar votul să fie dat înainte de votul la moţiunea de cenzură. În aceste condiţii, democrat-liberalii aveau de ales între două căi: prima era aceea a susţinerii adoptării rapide a declaraţiei-protest, ceea ce ar fi stârnit, previzibil, nemulţumirea partenerilor de la UDMR. A doua cale era să se opună cererii USL, caz în care se expuneau acuzaţiilor de lipsă de demnitate şi de patriotism. Ceea ce s-a şi întâmplat. „Nu aveţi nici un fel de demnitate pentru a rămâne la putere", le-a spus senatorul PSD Ilie Sârbu parlamentarilor puterii. „În numele cui veniţi dvs., domnule prim-ministru, cu ideologii dvs., cu şmecherii dvs. de toate culorile? (...) În numele angajatorilor, al mediului de afaceri, al angajaţilor, al efigiei spânzurate a lui Avram Iancu, în legătură cu care nu vreţi să ştiţi nimic şi nu daţi doi ban