Cecilia Ioana Manoliu este doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba. Trăieşte în Japonia de trei ani, a trecut prin cutremurul de nouă grade, a văzut de aproape ce înseamnă un tsunami, iar în oraşul ei sunt găzduiţi acum cetăţeni din Fukushima, oraş unde centrala atomică se confruntă cu probleme grave.
În centrul în care cetăţenii din Fukushima sunt cazaţi nu mai sunt locuri. Nu pentru refugiaţi, ci pentru voluntari. Situaţia este aceeaşi în toată Japonia. Autorităţile îi anunţă pe voluntari că sunt destui şi nu mai au cu ce să ajute.
Şcolile s-au redeschis, oamenii merg în continuare la muncă. Chiar şi aşa, Cecilia află, urmărind mass-media româneşti, că în Japonia "Apocalipsa" este în curs de desfăşurare, iar viaţa pe care ea o vede reluându-şi cursul este prezentată ca un "iad".
"Din punctul meu de vedere şi privind din zona în care mă aflu eu, nu e nicidecum un iad. Sigur nu este o situaţie normală, dar iadul e departe. Eu sunt într-un oraş din (prefectura n.r.) Ibaraki. Găsesc mâncare, am apă, lumină, gaz. Nu se găseşte benzină, pentru că e redirecţionată către maşinile de salvare în zonele afectate. De fapt se găseşte într-o oarecare măsură, dar e raţionalizată, cam 10 litri", povesteşte Cecilia pentru gândul.
În timp ce în presa mondială Japonia este iadul pe pământ, la faţa locului lumea începe să-şi vadă de treabă.
"La Universitate, administraţia departamentului meu a venit la lucru. Muncitorii au început să lucreze în Universitate şi repară fie ce a fost avariat în timpul cutremurului, fie lucrările începute dinainte.Şcolile s-au deschis miercuri. Miercuri am predat engleză într-un orăşel la o oră distanţă de Tsukuba. Străinii însă au plecat mulţi. Acum trebuie luat în considerare că a început vacanţa aici. Tsukuba e oraş studenţesc şi oricum oamenii pleacă primăvara. Cercetătorii
