Dacă aş fi fost şeful PDL Brăila aş fi făcut lobby în rândul organizaţiei pentru susţinerea candidaturii lui Emil Boc la preşedinţia partidului. Două sunt, din punctul meu de vedere, argumentele principale şi principiale care justifică susţinerea lui Emil Boc pentru încă un mandat la preşedinţia PDL.

Primul şi cel mai important este acela că numele lui a rămas nepătat, singurul cu care ar putea fi comparat sub acest aspect fiind cel al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. De actualul premier nu s-a legat niciun scandal de corupţie, în condiţiile unei prese "mogulizate", majoritar ostile, care a exploatat la maximum orice amănunt negativ din comportamentul, limbajul sau statura lui Emil Boc. În al doilea rând, actualul prim-ministru şi-a asumat un set de măsuri extrem de dure care au vizat atât depăşirea crizei economice, cât şi reformarea unor structuri de stat, devenite adevărate reţele de crimă organizată. Sigur că reformele, pentru a fi cu adevărat "încarnate" în sistem, trebuie nu numai continuate de clasa politică, ci şi acceptate la "firul ierbii", cum se spune, dar până acum, de 20 de ani, NICIUN guvern n-a încercat măcar să îndrepte lucrurile. Sindicate cu şefi ca pe vremea lui Jimmy Hoffa, poliţişti, vameşi, poliţişti de frontieră, mână-n mână cu contrabandiştii şi evazioniştii, discrepanţe enorme, de ordinul sutelor de milioane lunar, între categoriile de pensionari, între salariaţii bugetari şi cei din sectorul privat, angajări cu ghiotura în administraţiile locale şi centrală, concomitent cu umflarea birocraţiei şi sufocarea contribuabilului onest şi câte şi mai câte. Aşa nu se mai putea, cineva trebuia să aibă îndrăzneala să pună degetul pe aceste răni, devenite cangrene pentru societatea românească. Traian Băsescu? Emil Boc? Probabil, dar nu singuri. S-au format echipe în Guvern, în Parlament, în DNA, în DIICOT, în SRI, în Poliţie, în direcţiile de