Volumul vânzărilor de ciment ale HeidelbergCement în România s-a situat anul trecut uşor sub valoarea din 2009, iar grupul anticipează că livrările vor scădea şi în acest an. România este, de altfel, singurul stat în care HeidelbergCement este prezent pentru care se anticipează reducerea volumului de ciment vândut în acest an, potrivit unei prezentări a producătorului de materiale de construcţii. Grupul estimează, de asemenea, că şi preţul cimentului va fi diminuat. La nivel de grup, cifra de afaceri a HeidelbergCement s-a majorat anul trecut cu 5,8%, la 11,76 miliarde de euro, Totodată, profitul net a avansat de la 168 de milioane de euro la 511 milioane de euro. HeidelbergCement deţine în România companiile Carpatcement, Carpat Beton şi Carpat Agregate.